În această vară, la Dinamo, s-a vorbit tot mai mult despre vânzarea vedetelor Marius Alexe, Cristian Bălgrădean și Cosmin Matei, singurii oameni care pot aduce în contul „câinilor” sume importante pentru plata salariilor, dar și pentru alte achiziții.
Unul dintre jucătorii de export, Cristi Bălgrădean, a fost de altfel și primul dintre alb-roșii care a recunoscut la finalul sezonului trecut că se gândește la plecare. Acum, el susține în continuare această variantă și spune că se simte cu conștiința împăcată, deoarece Dinamo va găsi soluții pentru a acoperi golul lăsat de plecarea lui.
„Este important acum pentru mine să îmi regăsesc motivația, să mă motiveze ceva și, dacă nu va fi să plec, nu este nicio problemă, o să rămân aici în continuare. O să mă pregătesc la fel de bine ca să joc în continuare și pe viitor vom vedea ce va fi. Dacă va suferi găsi Dinamo soluții când voi pleca? Normal că da, e Naumovski, care este un portar foarte bun, a demonstrat-o cât a apărat. Dinamo nu stă nici în Bălgrădean, nici în Alexe, nici în Matei. Vor veni alți jucători care să ne suplinească”, a spus Bălgrădean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER